Vinuri de autor din 4 hectare de vie bătrână, Dealu Mare
O cramă de familie din Pietroasele, cu vii plantate în 1972 și replantate parțial în 2016. Producem între 9.000 și 14.000 de sticle pe an, în funcție de an. Vinificăm separat fiecare parcelă și nu folosim drojdii selecționate.
Fermentare spontană cu drojdii indigene, maturare în butoaie de stejar românesc de 500 l, îmbuteliere fără filtrare fină. Vinurile poartă anul recoltei și numărul parcelei.